VIDEO Nopți „culturale” în cartierul brașovean Avantgarden. Manele la maximum la ora 3 dimineața, spre exasperarea locuitorilor
Locuitorii din cartierul brașovean Avantgarden sunt terorizați, în ultima perioadă, de grupuri de iubitori de muzică „bună”, care fac audiții de manele până spre dimineață, în parcarea unui magazin non-stop. Exasperați, locuitorii din zonă cer doar…liniște.
Iată postarea unei persoane care a fost trezită azi-noapte de „distracția” din cartier:
„Cerem urgent stoparea scandalurilor și zgomotului din proximitatea magazinului Mega Image, strada Egretei, din cartierul Avantgarden!
De o lungă perioadă de timp în apropierea acestui magazin se adună frecvent grupuri de persoane care, pe timpul nopții, când familiile care au visat la o zonă rezidențială liniștită se odihnesc, consumă alcool, vorbesc tare, ascultă muzică la volum ridicat și provoacă scandaluri, afectând grav dreptul locuitorilor la odihnă, liniște și siguranță.
Am fost trezită la ora 3:00 de tinerii din imagine cărora nu le-a fost de ajuns faptul că ascultau manele la volum maxim ci și-au exersat talentul de bătut darabana în liniștea nopții cu o nesimțire greu de descris.
Nu am nimic de reproșat magazinului Mega Image în sine pentru că și noi îi suntem clienți fideli și ne convine inclusiv programul non-stop.
Din păcate nu cred că doamnele de la firma de pază a magazinului ar putea face față cohortelor de scandalagii și petrecăreți care și-au făcut un obicei din a continua bairamurile în fața magazinului sfidând și făcând imposibilă odihna locuitorilor din zonă.
Evident, am sunat la 112 și în câteva minute un echipaj de poliție a sosit la fața locului. După legitimare, petrecăreții au spălat putina, dar nu știu dacă au fost amendați sau nu.
La noapte, sunt convinsă că vor apărea alții…
Va urma…”, a explicat femeia exasperată de activitatea culturală din parcarea de la Mega.


Un comentariu
Duceti-vă dracului cu politically correct cu tot! Nu uitați să-i luați cu voi pe toți asistații, cocalarii, zigoinerii, hoții și cerșetori! Ați distrus Brașovul, ordinarilor!