Compania Apa Brașov a deschis acțiuni în instanță pentru recuperarea unor prejudicii bănești de la doi foști directori. Vorbim de fostul director general, Dorin Fătu, și de fostul director economic, care a deținut și funcția de director interimar o perioadă, Teodor Popa.
Acțiunile în instanță au fost deschise pe fond în 23 iunie la Tribunalul Brașov, în conformitate cu datele de pe portalul instanțelor.
Reprezentanții Companiei Apa Brașov au declarat pentru BizBrașov că prejudiciile au fost constatate în urma unor rapoarte de audit intern, urmând ca instanța să se pronunțe cu privire la cuantumul total și recuperarea acestora. Aceștia au precizat că nu pot face publice alte detalii, în contextul demarării procedurilor la nivelul instanței de judecată.
Potrivit unor informații publicate pe rețelele sociale de surse apropiate cazului, cei doi ar fi dați în judecată pentru recuperarea primelor de performanță încasate pe o perioadă de 12 ani, care ar fi fost de 30 ori mai mari față de decizia Adunării Generale a Acționarilor Companiei, prejudiciul total, calculat cu penalități, fiind de aproape 20 milioane lei.

