Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție au intervenit ieri, ca urmare a unei sesizări primite din partea reprezentanților unui magazin situat într-un centru comercial din municipiul Brașov, ce semnala faptul că o persoană ar fi sustras mai multe produse și ar fi încercat să părăsească magazinul fără a le achita.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat o femeie, de 28 de ani, din municipiul București, care ar fi pătruns în magazin și ar fi sustras mai multe articole vestimentare, după care ar fi trecut de zona caselor de marcat fără a achita contravaloare acestora, în valoare de aproximativ 3.000 de lei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că aceeași persoană, este bănuită că ar mai fi sustras și în trecut, din același magazin, produse în valoare de aproximativ 4.000 de lei.
„În cauză, date fiind aspectele constatate, față de femeie, a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brașov, urmând a fi prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langă Judecatoria Brașov, în vederea dispunerii unei măsuri corespunzătoare.
Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.


2 comentarii
Ți-ai dracu de zigoineri ordinari! Când o scăpa țara asta de voi?
70% sunt zigoneri! Sunt majoritari.
Depopulezi tara?