Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție, au organizat și desfășurat, în zilele acestui sfârșit de săptămână, o acțiune în municipiul Brașov, în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră, prin identificarea și eliminarea riscurilor generate de conducătorii auto aflați sub influența alcoolului.
Activitățile s-au desfășurat cu precădere în prima parte a zilei, în zona cartierului Noua și a urmărit atât conștientizarea, de către conducătorii auto, a efectelor generate de consumul de alcool, cât și identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă aceste prevederi legale.
Astfel, pentru îndeplinirea obiectivelor, polițiștii au organizat filtre, ocazie cu care au fost oprite și verificate peste 60 de autoturisme, fiind efectuate testări cu aparatele din dotare, pentru consumul de alcool, conducătorilor auto ai acestora.
La finalul activităților, pentru neregulile constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 12.000 de lei și au fost reținute, în vederea suspendării, 4 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.
Și băut, și fără permis
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, în cazul unei persoane, după ce a fost identificat, la volanul autoturismului, cu o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” în cazul unei conducător auto care a fost depistat conducând cu dreptul de a conduce suspendat.

