Fabrica Purolite din orașul Victoria pregătește o investiție estimată la aproximativ 560.000 de euro pentru modernizarea sistemului de tratare a apei utilizate în procesul tehnologic. Proiectul urmărește eliminarea trihalometanilor (THM) din apa potabilă care alimentează unitatea de producție, prin instalarea unor filtre cu cărbune activ de mare capacitate.
Potrivit documentației tehnice, depuse în vederea avizării la Direcția Județeană de Mediu Brașov, investiția are ca obiectiv eficientizarea procesului de tratare a apei și reducerea concentrației trihalometanilor, compuși chimici care se formează în urma reacției dintre clorul utilizat pentru dezinfecția apei și materiile organice naturale existente în sursele de apă.
Deși apa distribuită respectă parametrii legali pentru consumul uman, Purolite dorește o purificare suplimentară, necesară cerințelor proceselor industriale desfășurate în fabrică.
Șase filtre cu cărbune activ
Proiectul prevede montarea a trei baterii de filtre cu cărbune activ, fiecare alcătuită din câte două filtre, cu o capacitate de tratare de 80 de metri cubi de apă pe oră. În prima etapă vor fi instalate două baterii, respectiv patru filtre, urmând ca într-o etapă ulterioară să fie montată și cea de-a treia baterie, în funcție de necesarul de tratare.
Pentru susținerea echipamentelor, care vor ajunge la o greutate totală de aproximativ 240 de tone, va fi realizată o platformă din beton armat cu dimensiunile de aproape 10 metri lungime și peste șase metri lățime.
Totodată, în incinta fabricii va fi amplasat un container tehnologic construit din panouri sandwich, în care vor fi instalate un rezervor tampon, filtre pentru impurități și un grup de pompare destinat funcționării în siguranță a întregului sistem.
Implementarea proiectului este estimată să dureze aproximativ trei luni.
Ce sunt trihalometanii
Trihalometanii (THM) sunt compuși chimici care apar în apa potabilă ca produse secundare ale procesului de dezinfecție cu clor. Ei se formează atunci când clorul reacționează cu substanțele organice naturale din apă.
Prezența acestor compuși este atent monitorizată în sistemele publice de alimentare cu apă, existând limite maxime admise prin legislația sanitară. În cazul utilizării industriale, însă, anumite procese tehnologice impun standarde de calitate și mai stricte, motiv pentru care unele companii aleg să implementeze sisteme suplimentare de tratare.
Lider mondial în producția de rășini schimbătoare de ioni
Purolite este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de rășini schimbătoare de ioni, utilizate în industrii precum tratarea apei, farmaceutică, alimentară, energetică și biotehnologie. Fabrica din Victoria reprezintă una dintre cele mai importante unități de producție ale companiei în Europa și produce rășini exportate pe piețe din întreaga lume.
Din anul 2021, Purolite face parte din grupul american Ecolab, unul dintre liderii globali în domeniul soluțiilor pentru apă, igienă și prevenirea infecțiilor, în urma unei tranzacții de aproximativ 3,7 miliarde de dolari.

