Comuna Feldioara se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente culturale și turistice ale anului. La sfârșitul lunii august, Cetatea Feldioara va găzdui cea de-a XIV-a ediție a Festivalului „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, iar pentru organizarea manifestărilor administrația locală a atribuit un contract în valoare de 269.800 de lei, fără TVA.
Contractul a fost încheiat cu societatea True Agency și acoperă toate serviciile logistice și organizatorice necesare desfășurării festivalului, programat în perioada 29 – 30 august.
Tabere medievale și paradă cu cai prin Feldioara
Potrivit documentației de achiziție, organizatorul va asigura infrastructura tehnică a evenimentului, inclusiv o scenă de 10×8 metri, instalațiile de sonorizare și lumini, precum și un ecran LED cu dimensiunea de 5 pe 3 metri. De asemenea, în contract sunt incluse serviciile de filmare și transmisie video, realizarea materialelor grafice și tipărite, montarea decorurilor de scenă și desfășurarea unei campanii de promovare.
Programul festivalului va cuprinde și ateliere de meșteșuguri tradiționale, susținute de meșteri populari, dar și parada medievală, pentru care vor fi închiriați cai.
Atmosfera specifică Evului Mediu va fi recreată prin amenajarea a două tabere medievale, organizate de asociațiile Mercenarii din Asserculis și Terra Ultrasilvană, cunoscute pentru demonstrațiile de luptă, reconstituirile istorice și activitățile interactive dedicate publicului.
George Muraru va prezenta evenimentul, iar organizatorul trebuie să asigure și pachete-cadou pentru 120 de copii participanți.
Sute de invitați, pază și servicii medicale
Contractul prevede și o serie de servicii fără de care un eveniment de asemenea amploare nu s-ar putea desfășura în condiții optime. Astfel, vor fi asigurate serviciile de catering pentru aproximativ 600 de invitați, cazarea participanților din taberele medievale, serviciile de pază – prin intermediul a patru agenți care vor acoperi, cumulat, 95 de ore de supraveghere –, asistența medicală pe întreaga durată a festivalului, toalete ecologice și aranjamente florale pentru spațiile de desfășurare.
Festivalul care a devenit cartea de vizită a Feldioarei
Festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara” a devenit, în ultimii ani, evenimentul emblematic al comunei și unul dintre cele mai importante festivaluri de reconstituire istorică din județul Brașov.
Manifestarea are ca principal obiectiv punerea în valoare a Cetății Feldioara și a istoriei sale, contribuind la promovarea patrimoniului local și la dezvoltarea turismului în zonă. Totodată, evenimentul urmărește să consolideze legătura comunității cu monumentul istoric, restaurat în ultimii ani după o lungă perioadă în care s-a aflat în stare de degradare. Programul de promovare a cetății prin intermediul festivalului a fost lansat încă din 2012, când Primăria Feldioara a obținut o finanțare prin Ministerul Turismului. De atunci, evenimentul a crescut de la o ediție la alta, atrăgând anual mii de vizitatori din Brașov și din alte județe, interesați de demonstrațiile medievale, paradele cavalerilor, atelierele interactive și spectacolele organizate în incinta cetă

