Râșnoveancă scoasă azi noapte de polițiști din trafic. Era destul de „afumată” la volan.
Azi-noapte în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit pentru control, pe o stradă din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 43 de ani.
În timpul verificărilor, polițiștii au observat că femeia prezenta indicii specifice consumului de alcool, fapt pentru care au testa-o cu aparatul etilotest. Rezultatul stabilit de aparat a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că persoana identificată a fost condusă la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările urmează a fi continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

