Casa în care a copilărit Horia Brenciu în Brașov este acum parte a unui complex muzeal. La intrare scrie: „Călătorule, aici se află centrul României!”.
Horia Brenciu vorbește adesea cu emoție despre Brașov, orașul în care s-a născut și a copilărit. Puțini știu însă că locuința în care artistul și-a petrecut primii ani de viață poate fi vizitată astăzi de public, după ce a fost transformată într-un spațiu muzeal dedicat unui moment esențial din istoria României.
Horia Brenciu s-a născut la Brașov, în 1972, iar legătura sa cu vechiul cartier Șchei este una aparte. Artistul provine dintr-o familie cu rădăcini adânci în comunitatea românească din zonă, iar străbunicul său, Toma Brenciu, a fost cantor al Bisericii „Sfântul Nicolae”.
Tocmai datorită acestei legături, familia a locuit într-una dintre casele aflate în incinta bisericii, locul în care și Horia Brenciu și-a petrecut copilăria.

Între timp, clădirea și-a schimbat complet destinația și face parte din complexul Muzeului „Prima Școală Românească”, fiind vizitată anual de mii de turiști interesați de patrimoniul cultural și istoric al Brașovului. Pe fațada casei se află și o plăcuță care atrage imediat atenția vizitatorilor, cu mesajul:
„Călătorule, aici se află centrul României. În aceste locuri s-a zămislit, cu voia lui Dumnezeu, imnul «Deșteaptă-te, române!»’.

În prezent, muzeul adăpostește expoziții dedicate Centenarului Marii Uniri și patrimoniului cultural românesc, iar vizitatorii pot descoperi cărți rare, tablouri, documente și obiecte cu o valoare istorică deosebită.


Un comentariu
Mare „personalitate” ! Ha, ha….