Un pompier angajat la ISU Brașov a fost distins cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, după ce, aflat în timpul liber, a salvat viața unui bărbat luat de curenții din râul Olt.
Joi, cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne, soldatul Bîrsan Daniel din cadrul Detașamentului de Pompieri Făgăraș aflat în subordinea ISU Brașov, a fost distins cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, o recunoaștere a curajului, responsabilității și spiritului de sacrificiu de care a dat dovadă în timpul liber.
Distincția vine în urma intervenției din 28 iunie, când, aflat în afara programului de serviciu, Daniel Bîrsan a răspuns instinctiv strigătelor de ajutor venite de pe malul râului Olt, în zona barajului Viștea. Fără să ezite, a intrat în apă alături de doi prieteni și a reușit să salveze un bărbat surprins de curenții puternici. După aducerea victimei la mal, i-a acordat primul ajutor și i-a monitorizat starea până la sosirea echipajelor medicale. În același timp, au continuat căutările altei persoane dispărute în apă. Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse, aceasta nu a mai putut fi găsită atunci.
„Există momente în care nu purtăm uniforma, însă valorile pe care le reprezintă rămân aceleași. Profesionalismul, pregătirea și dorința de a proteja viața semenilor nu țin de programul de lucru, ci de caracter.
Daniel, îți mulțumim pentru exemplul pe care l-ai oferit și pentru faptul că ai ales să acționezi atunci când fiecare clipă conta.
Felicitări pentru această distincție pe deplin meritată! Suntem mândri că faci parte din echipa noastră!”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.

