După două luni de așteptare, autoritățile au primit, în sfârșit, undă verde pentru intervenția împotriva vulpilor care și-au făcut apariția în tot mai multe cartiere ale Brașovului. Ministerul Mediului a aprobat o cotă de recoltare de 11 exemplare pentru fondul cinegetic al municipiului, iar reprezentanții Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt au început deja acțiunile de capturare.
După cum au declarat aceștia pentru BizBrașov, prima vulpe a fost capturată în zona străzii Hărmanului, acolo unde, de mai multe luni, locuitorii reclamau prezența unei familii numeroase de vulpi. Potrivit reprezentanților Regiei Pădurilor, animalele își amenajaseră bârlogul pe terenurile fostelor platforme industriale IUS – Lubrifin, o zonă rămasă în mare parte neamenajată și acoperită de vegetație. Vulpea a fost eliberată apoi în pădure.
Intervențiile vor continua și în alte cartiere
Acțiunea nu se va opri însă aici. Reprezentanții Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt au anunțat că vor continua capturarea vulpilor și în celelalte zone ale municipiului unde au fost semnalate astfel de animale.
În ultimele luni, sesizări au fost primite din mai multe cartiere ale Brașovului, dar și din Poiana Brașov, unde vulpile au devenit o prezență aproape obișnuită.
Oamenii se temeau pentru copii și animalele de companie
Locatarii susțineau că animalele deveniseră tot mai îndrăznețe și că au atacat inclusiv pisici din cartier. În plus, vulpile se obișnuiseră cu zgomotul orașului și nu mai erau speriate nici de traficul rutier sau de claxoanele mașinilor.
Sesizări similare au venit și din Poiana Brașov. Hotelierii au reclamat că vulpile ajungeau frecvent în apropierea turiștilor, unul dintre locurile preferate fiind spațiul de joacă din incinta Hotelului Alpin, unde animalele puteau fi observate chiar și în timpul zilei.
Două luni de întârziere din partea Ministerului Mediului
Intervențiile au fost întârziate deoarece Ministerul Mediului nu aprobase la timp cotele de recoltare pentru sezonul de vânătoare 2026–2027.
Potrivit legislației cinegetice, acestea ar fi trebuit publicate în Monitorul Oficial până la data de 15 mai. În lipsa aprobării, orice capturare sau împușcare a vulpilor ar fi fost considerată braconaj, chiar dacă animalele ajunseseră să trăiască în apropierea locuințelor.
Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt a transmis în repetate rânduri solicitări către Ministerul Mediului pentru aprobarea cotelor, însă răspunsul a venit cu aproape două luni întârziere.
Vulpile evită, de regulă, omul, dar pot deveni periculoase
Specialiștii atrag atenția că vulpile sunt animale sălbatice care, în mod normal, evită contactul cu oamenii. Totuși, ele pot deveni agresive atunci când se simt amenințate, dacă își apără puii sau dacă sunt bolnave.
Cel mai mare risc îl reprezintă exemplarele infectate cu rabie, boală care le modifică radical comportamentul și le poate determina să atace fără provocare.
Prin aprobarea cotei de recoltare și începerea capturării exemplarelor din intravilan, autoritățile încearcă să limiteze extinderea fenomenului și să reducă riscurile pentru locuitorii Brașovului, în condițiile în care vulpile au devenit o apariție tot mai frecventă în apropierea zonelor locuite.

