„Liniștit” de polițiști cu 24 de ore de arest, după ce și-a amenințat nevasta. Femeia a cerut ordin de protecție, după ce bărbatul s-a apucat să și spargă fereastra, iar „voinicul” l-a încălcat în trei ore
Polițiștii din cadrul Sectiei de Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de reținere, după ce acesta ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu emis împotriva sa pentru acte de violență domestică.
Totul s-a petrecută ieri dimineață, când, în jurul orelor 06.40 dimineața, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați de către o femeie de 52 de ani că, în timp ce se afla la adresa de domiciliu din comuna Racoș, aceasta ar fi fost amenințată cu acte de violență de către soțul său.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în urma unor discuții purtate în contradictoriu, un bărbat de 53 de ani, ar fi amenințat-o cu acte de violență fizică pe soția sa. Tot aici, în cadrul conflictului, bărbatul ar fi provocat distrugeri și unei ferestre din locuință, fapt ce i-a creat femeii o stare de temere.
Astfel, după ce a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, pentru că acesta a indicat risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, prin care i-a fost interzis să se apropie la o distanță de siguranță față de persoana vătămată și de domiciliul său.
Polițiștii au informat-o pe femeie și cu privire la posibilitatea montării unui dispozitv de monitorizare electronică a agresorului, însă aceasta a refuzat o astfel de măsură de protecție.
Ulterior, tot la aceeași dată, în jurul orelor 10.00 dimineața, bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu, sens în care s-a deplasat la locuința soției sale, unde i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență.
Astfel, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale față de bărbatul agresiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție amenințarea și distrugerea, precum și măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

