Conflict violent la Prejmer: Un bărbat și-a agresat mama și a devastat locuința
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați, printr-un apel de urgență, de către o femeie, cu privire la faptul că, în imobilul vecin, ar avea loc un conflict.
„Polițiștii au stabilit faptul că, între o femeie de 48 de ani și fiul acesteia, de 32 de ani, ar fi avut loc o discuție în contradictoriu, context în care acesta din urmă ar fi amenințat-o și agresat-o fizic pe mama sa. Totodată, în cadrul conflictului, acesta ar fi distrus bunuri din locuința situată în comuna Prejmer.
Conflict violent la Prejmer
Astfel, în baza celor constatate în mod direct, cât și după cele rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, din care a rezultat un risc iminent de violență, pe numele bărbatului polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care au dispus mai multe măsuri pentru protecția persoanei vătămate.
Cercetările urmează a fi continuate în cadrul dosarului penal, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violența în familie, amenințarea și distrugerea”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

