Stresul taxelor bulversează pensionarii. Un brașovean și-a uitat astăzi un plic cu bani la Direcția Fiscală Brașov.
O vizită obișnuită la Direcția Fiscală Brașov s-a încheiat astăzi, 20 iulie, cu emoții pentru o persoană în vârstă, care a plecat uitând în sediu o sumă de bani.
Banii au fost observați imediat de Camelia Dinu, polițistul local aflat în serviciu în incinta instituției.
„Uitată în același loc cu suma respectivă se afla și o factură de utilități. Pornind de la informațiile înscrise pe document, persoana a fost identificată și contactată în scurt timp.
Recuperarea banilor a adus, bineînțeles, bucurie și ușurare, totul încheindu-se cu un zâmbet și cu liniștea că bunurile au ajuns înapoi la cetățeanul căruia îi aparțineau”, au transmis reprezentanții Poliței Locale Brașov.

