Doi „țepari” care au înșelat mai multe firme din Brașov cu aproape 5 milioane de lei, arestați de procurorii brașoveni.
La data de 10 iulie 2027, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Brașov – SICE,
procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii
penale și reținerea pe o durată de 24 de ore față de doi inculpați cercetați pentru comiterea a două
infracțiuni de înșelăciune care au produs consecințe deosebit de grave, în formă continuată, în dauna
mai multor agenți economici.
„Din cercetările efectuate până în prezent în cauză s-a stabilit că, în perioada 1 noiembrie 2025 – 21 ianuarie 2026, cei doi inculpați, folosind fiecare câte două identități false și numere de telefon pe care le-au inactivat după comiterea faptelor, precum și identitatea a două societăți fără activitate economică reală (administrate, conform evidențelor, de persoane despre care s-a stabilit că au avut roluri de „săgeți” sau de „oameni de paie”) pentru a crea aparența legalității desfășurării unor relații comerciale, au inițiat, negociat și convins reprezentanții a mai multor societăți persoane vătămate să le furnizeze diferite mărfuri, primind în schimb bilete la ordin fără acoperire.
Prejudiciile produse în cauză sunt deosebit de însemnate, ridicându-se la suma de 2.439.418,74 lei, prin intermediul uneia dintre societățile fantomă, respectiv de 2.355.923,76 lei, prin intermediul celei dea doua societăți fantomă, valoarea totală a pagubei depășind 4,7 milioane lei”, au transmis procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov
Față de cei doi inculpați a fost formulată propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile. Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov, iar contestația formulată de inculpați a fost respinsă definitiv de completul de judecători de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Brașov în data de 17 iulie 2027.
„Prin combaterea fermă a criminalității economice, Ministerul Public își reafirmă rolul de garant al ordinii de drept și de protector al unui mediu de afaceri corect”, au mai transmis procurorii.

