Pe lângă polițele de asigurare pentru terminalul de pasageri și răspunderea civilă față de terți, conducerea Aeroportului Internațional Brașov și-a reînnoit și asigurarea pentru clădirile și construcțiile anexă din incinta aeroportului, inclusiv pentru turnul virtual de dirijare a traficului aerian.
Potrivit datelor publicate pe portalul de achiziții publice, contractul de asigurare are o valoare de 29.870 de lei, fără TVA, aceeași ca anul trecut, și a fost atribuit societății Adler Broker Asigurare-Reasigurare din Sita Buzăului.
Acoperire pentru o gamă largă de riscuri
Polița este de tip „property”, destinată persoanelor juridice care dețin clădiri, instalații, utilaje și alte bunuri utilizate în activități economice, administrative sau comerciale.
Prin intermediul acesteia sunt acoperite pagubele produse de incendii, trăsnet, căderi accidentale de corpuri de pe clădiri, precum și cele generate de fenomene meteorologice extreme, precum furtuni, vijelii, tornade, uragane, ploi torențiale sau grindină.
De asemenea, asigurarea include despăgubiri pentru distrugeri provocate de acte de vandalism, greve, revolte sau tulburări civile, dar și pentru furt prin efracție ori tâlhărie. Totodată, polița acoperă și riscurile generate de cutremure și inundații.
Prin reînnoirea acestei asigurări, administrația Aeroportului Internațional Brașov urmărește protejarea investițiilor realizate în infrastructura aeroportuară, inclusiv a sistemului de turn virtual, unul dintre elementele distinctive ale aeroportului brașovean.

