Un tânăr de 25 de ani din Crizbav a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, după ce este acuzat că a agresat un bărbat și, ulterior, l-ar fi amenințat din nou, împreună cu alte persoane. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Feldioara continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru lovire sau alte violențe și amenințare.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sesizarea a fost făcută în dimineața zilei de 20 iulie de un bărbat în vârstă de 38 de ani, care le-a relatat polițiștilor că, în seara de 18 iulie, în timp ce se afla la locuința unui cunoscut din localitatea Crizbav, a fost agresat fizic.
Conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool și al unei discuții în contradictoriu. Anchetatorii susțin că gazda, un tânăr de 25 de ani, l-ar fi lovit pe bărbatul de 38 de ani, provocându-i leziuni.
Incidentul nu s-ar fi încheiat însă aici.
Potrivit polițiștilor, ulterior, în timp ce persoana vătămată se afla împreună cu frații săi pe o stradă din Crizbav, aceștia ar fi fost abordați de același tânăr, însoțit de alte trei persoane.
În acest context, grupul le-ar fi adresat amenințări cu acte de violență.
Arest la domiciliu pentru 30 de zile
Pe baza probelor administrate în dosarul penal, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 25 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
În cursul zilei de 21 iulie, suspectul a fost prezentat de procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Feldioara, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și amenințare, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.

