După urși, și vulpile și mistreții creează tot mai multe probleme în anumite zone ale municipiului Brașov. În cazul acestora din urmă, cota de vânătoare a fost transmisă de către Ministerul Mediului abia recent, cu întârziere, cum de altfel, s-a întâmplat și în ceea ce privește cota pentru vulpi.
Pe baza sesizărilor primite de la cetățeni, gestionarul fondului cinegetic, Regia Publică a Pădurilor Kronstadt, a acționat pentru a extrage animalele care au creat probleme.
Astfel, aseară, pe strada Jepilor din cartierul Răcădău, un mistreț a fost împușcat. Puțin timp mai târziu, și o vulpe a fost extrasă de pe o stradă din Brașov, iar alta a fost capturată, iar apoi relocată într-o zonă împădurită.
În conformitate cu cotele de vânătoare pentru acest an, vor putea fi extrași 10 mistreți și 11 vulpi.

