În urma ploilor abundente, șantierul din Schei, de pe Aleea Dealul Spirii, a început să le creeze un real disconfort vecinilor. Pământul a fost spălat de șuvoaie și a ajuns în gospodăriile lor (detalii aici).
Primarul George Scripcaru a luat la puricat autorizațiile pe care le deține dezvoltatorul pentru a vedea când au fost emise și ce condiții i-au fost impuse.
Deși anumite persoane, simpatizante ale fostului edil Allen Coliban l-au arătat cu degetul pe actualul primar al Brașovului pentru aceste probleme, de fapt, toate documentațiile de avizare a ansamblului rezidențial de pe dealurile din Schei au fost emise de către alesul USR și echipa sa, când conduceau urbea.
Allen Coliban a girat construcția a 11 blocuri pe dealurile din Schei
„Ploile abundente generează efecte neplăcute. Unii au susținut că eu sunt devină. Tocmai de aceea am fost curios dacă am făcut ceva și nu am fost atent. Am verificat cine a emis autorizația pentru acest șantier. Documentele au fost semnate de către domnul primar Allen Coliban și de către arhitectul șef al municipiului la vremea aceea, domnul Dragoș Oprea. Am vrut să văd dacă este un caz izolat, dar am constatat că sunt 11 autorizații de construire. Blocul C 1, Blocul C2, Blocul C3 și tot așa până la blocul 11. Ce-ai făcut, Allen Coliban? Ai distrus dealurile Brașovului?”, a punctat primarul George Scripcaru.


2 comentarii
Coliban, un mincinos ipocrit? Nici o surpriză.
Ce sa te aștepți de la un gura mare incapabil să termine o facultate?
Meritul lui este că a prostit atâția oameni sa îl voteze de 2 ori. Acum arde gazul in parlament – pe banii noștri bineînțeles
OK! Asa este , dar…blocurile construite INAINTE ? Ca sint destule…