Legea prosumatorilor a fost promulgată. Ce drepturi noi au românii care produc energie cu panouri fotovoltaice.
A fost bucurie mare în comunitatea prosumatorilor din România pe 29 aprilie, când Curtea Constituțională a confirmat că Legea de modificare a Legii energiei nr. 123/2012 privind drepturile prosumatorilor, cunoscută public drept „Legea prosumatorilor”, este constituțională.
Traseul legii a fost unul greoi: Camera Deputaților a votat actul pe 15 octombrie 2025, iar decizia deputaților a fost trimisă la promulgare. Președinția a trimis actul normativ înapoi Parlamentului, pentru reexaminare iar ulterior, legea este atacată de președinție la Curtea Constituțională. Pe 29 aprilie 2026, actul normativ a trecut de controlul Curții, după ce judecătorii CCR au respins sesizările formulate împotriva acestuia, iar după aproape 3 luni, legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan.
Legea aduce modificări foarte importante pentru cei care produc energie electrică pentru consum propriu și livrează surplusul în rețeaua națională.
Principala noutate este că prosumatorii cu instalații de până la 27 kW vor putea primi contravaloarea energiei livrate în rețea prin decontări lunare, în locul mecanismului actual de compensare și regularizare, care durează doi ani.
În prezent, energia produsă de panourile fotovoltaice și neconsumată instantaneu este injectată în rețeaua de distribuție, iar surplusul este compensat potrivit regulilor în vigoare. În multe situații, valoarea energiei livrate este recuperată doar după 24 de luni (în funcție de furnizor), ceea ce a fost una dintre principalele nemulțumiri ale prosumatorilor. Noua lege urmărește să transforme surplusul de energie într-un venit mult mai predictibil, prin decontarea lunară a cantităților livrate în rețea.
Printre cele mai importante modificări se numără:
- decontarea lunară a surplusului de energie pentru anumite categorii de prosumatori;
- posibilitatea compensării între mai multe locuri de consum;
- utilizarea valorii surplusului pentru plata facturilor la gaze, în condițiile prevăzute de lege;
- modificări privind pragurile și regimul de echilibrare pentru prosumatori.
Conform modificărilor aduse legii:
„La solicitarea prosumatorilor persoane fizice şi juridice, precum şi autorităţi şi instituţii publice care produc energie electrică în unităţi de producere a energiei electrice cu o putere instalată de cel mult 200 kW pe loc de consum şi cu care încheie/au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, furnizorii de energie electrică sunt obligaţi:
a) să realizeze o compensare cantitativă între energia electrică livrată şi energia electrică consumată din reţeaua electrică de către aceştia într-o perioadă de facturare, conform unei metodologii specifice ANRE;
b) să deconteze cantităţile de energie electrică în procesul de compensare cantitativă utilizând preţul energiei electrice active prevăzut în contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între furnizor şi prosumator;
c) să nu includă în preţul energiei electrice active utilizat la decontare conform lit. b) costul cu dezechilibrele, componenta de furnizare şi taxe precum: TVA, servicii de transport şi distribuţie, servicii de sistem, contribuţia de cogenerare, certificate verzi, acciza;
d) să includă ca poziţii distincte în factura pentru energie electrică furnizată prosumatorului în calitatea sa de consumator, componenta de furnizare şi taxele prevăzute la lit. c), conform reglementărilor ANRE;
e) să emită facturi pentru energia electrică produsă din surse regenerabile şi livrată în reţeaua electrică, în numele şi în contul prosumatorilor pentru persoane fizice şi juridice care au obligaţia legală de a emite facturi conform Legii privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”.
Deși legea e „legală”, nu se știe când intră în vigoare
După promulgarea legii de către președintele României urmează publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

După aceea urmează elaborarea normelor de aplicare de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Ulterior, furnizorii de energie vor trebui să își adapteze sistemele informatice și procedurile de facturare, astfel încât prosumatorii să fie plătiți lunar pentru energia produsă și injectată în rețea.
Interes în continuă creștere în județul Brașov
Brașovul se numără printre județele în care interesul pentru energia fotovoltaică a crescut puternic în ultimii ani, atât prin programul „Casa Verde Fotovoltaice”, cât și prin investiții realizate din surse proprii.
Peste 5.300 de gospodării și numeroase firme din județ au la acest moment statutul de prosumatori. Pentru aceștia, noul sistem de decontare ar putea însemna recuperarea mai rapidă a investiției și un flux financiar mai previzibil, într-un context în care tot mai mulți români aleg să investească în independența energetică.
Rămâne însă de văzut cât de rapid vor fi parcurși pașii administrativi necesari pentru ca noul mecanism să devină funcțional. Până atunci, prosumatorii vor continua să fie remunerați potrivit regulilor aflate în prezent în vigoare, după 24 de luni de la injectarea curentului electric în rețea.

