Concert spectaculos pe lac și seri de film la Cetatea Făgăraș
Localnicii și turiștii din Țara Făgărașului sunt așteptați în această săptămână la patru seri de poveste în jurul Cetății Făgăraș.
Programul debutează miercuri, 29 iulie, de la ora 20.30, cu o nouă ediție Film în Amfiteatru, când va fi proiectat filmul pentru copii „Goat – Cel mai tare din parcare”, o producție dedicată întregii familii.
Seria proiecțiilor continuă joi, 30 iulie, de la ora 21.00, în Amfiteatrul de Vară al Cetății Făgăraș, cu filmul „Is This Things On?”.
Concert spectaculos pe lac
Unul dintre cele mai așteptate momente va avea loc vineri, 31 iulie, de la ora 20.30, când Orchestra Brașov va susține un Concert pe Cinuri, pe Lacul Cetății Făgăraș. Publicul va avea ocazia să asculte muzică de fanfară interpretată de pe o scenă plutitoare, într-un decor spectaculos inspirat din istoria cetății, scrie fagarasultau.ro.
Evenimentele se încheie sâmbătă, 1 august, cu o Seară Rock în Amfiteatrul de Vară. De la ora 19.30 va urca pe scenă trupa Tuningz, iar de la ora 20.30 concertul va continua cu Hteththemeth, într-o seară dedicată iubitorilor muzicii rock.

