O firmă și administratorul ei, trimiși în judecată după ce, timp de 3 ani, au exploatat în mod ilegal balastiera de la Ghimbav.
La data de 24 iulie 2026, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Brașov – SICE,
procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus trimiterea în judecată față de
un inculpat – persoană fizică și o inculpată – persoană juridică pentru săvâșirea infracțiunii de executarea de activități miniere fără permis sau licență.
„Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că, în perioada iulie 2019 – septembrie 2022, inculpatul – persoană fizică a desfășurat prin intermediul inculpatei – persoană juridică, al cărei administrator este inculpatul – persoană fizică, activități de exploatare a agregatelor minerale, constând în nisip și pietriș, în zona cunoscută sub denumirea „perimetrul Ghimbav” sau „balastiera Ghimbav”, situată pe terasa
malului drept al râului Bârsa, fără a deține permis sau licență de exploatare eliberat de A.N.R.M. pentru acest amplasament.
De precizat că anterior debutului activității infracționale, inculpata – persoană juridică a deținut un permis de exploatare de agregate minerale (nisip și pietriș) în aceeași zonă, valabil un an (2018-2019), în temeiul acordului de reabilitare încheiat cu U.A.T. Ghimbav, care însă nu a putut fi prelungit din cauza inexistenței unui drept de servitute de trecere asupra terenurilor învecinate și a lipsei acordului
administratorului drumului de exploatare.
La data de 03.12.2019, Compartimentul de Inspecție Teritorială Brașov din cadrul A.N.R.M. a efectuat un control în perimetrul Ghimbav, ocazie cu care a constatat că angajații societății inculpate executau lucrări de decopertare a terenului și de excavare a pietrișului și nisipului, deși societatea nu deținea permis ori licență de exploatare, aspect consemnat în nota de control.În cauză a fost administrat un probatoriu complex din care a rezultat neîndoielnic că exploatarea agregatelor minerale s-a desfășurat fără întrerupere din dispoziția inculpatului persoană fizică până în septembrie 2022, agregatele fiind extrase cu excavatorul din albia sau de pe malul râului Bârsa, apoi erau încărcate în mijloacele de transport și expediate către stația de sortare ori către stația de beton pe
care inculpata – persoană juridică o deține în municipiul Brașov.
Rechizitoriul, însoțit de dosar, a fost înaintat Tribunalului Brașov spre competentă soluționare.Prin tragerea la răspundere a celor care eludează legea în scopul obținerii de beneficii economice ilicite, Ministerul Public își îndeplinește misiunea fundamentală de a apăra mediul înconjurător, proprietatea publică și interesele generale ale societății, garantând că nicio activitate nu se poate derula în afara rigorilor legii”, au transmis procurorii de pe lângă Tribunalul Brașov.

