Consilierul USR Alexandru Gheorghe a pierdut în instanță o nouă luptă cu municipalitatea brașoveană.
Acesta a deschis mai multe procese în vederea anulării unor hotărâri ale Consiliului Local. Unul dintre acestea a vizat anularea hotărârii prin care fusese modificat Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local (HCL 669/noiembrie 2024). Modificarea a vizat introducerea unor prevederi referitoare la definirea cazului de forță majoră și a situațiilor de maximă urgență în care poate fi convocat Consiliul Local.
În acest caz, instanța a admis lipsa calității procesuale active a reclamantului Alexandru Gheorghe și astfel, pe 27 iulie, a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.
Reamintim că pe lista de hotărâri atacate de alesul USR s-a numărat și cea care vizează prelungirea duratei contractelor de închiriere pentru spațiile cu destinația de locuință din proprietatea municipalității, emisă în februarie (HCL 143/2025).
În noiembrie 2025, a pierdut procesul în primă instanță, însă a depus recurs, iar în aprilie anul acesta Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondat recursul său, iar decizia a fost definitivă.
Un alt proces pierdut de către alesul Alexandru Gheorghe, în primă instanță, care a fost atacat cu recurs (recursul nu s-a judecat încă n.r.), este și cel de anulare a unor acte administrative aprobate de către Consiliul Local, tot în noiembrie 2024. Acestea vizează: desemnarea reprezentanților Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Brașov în Adunarea Generală a Asociaților Societăților RIAL S.R.L., TETKRON S.R.L. și RATBV, Aprobarea REGULAMENTULUI de organizare și funcționare al comisiei de selecție și nominalizare a candidaților pentru postul de membru în Consiliul de Administrație al întreprinderilor publice din subordinea U.A.T. MUNICIPIUL BRAȘOV. S.A., precum și Propunerea de numire a membrilor provizorii în Consiliul de Administraţie al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A. Brașov.
În primă instanță, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Alexandru Gheorghe.

