Poezia de la Miezul Nopții” continuă: Actorii Teatrului „Sică Alexandrescu” recită în parc/ Programul complet
Actorii Teatrului „Sică Alexandrescu” readuc poezia mai aproape de brașoveni, în cadrul evenimentului „Poezia de la Miezul Nopții”, programat să aibă loc în Parcul Teatrului sau în foaierul instituției de cultură, în caz de vreme rea.
Programul următoarelor întâlniri:
• Vineri și sâmbătă (31 iulie și 1 august), de la ora 22:00
• Ne revedem apoi pe 21 și 22 august, respectiv 28 și 29 august, tot de la ora 22:00
Intrarea este liberă.
Sursă foto: Mars Mihuțoiu





