Turistul bucureștean care și-a bătut iubita într-un hotel din Predeal a fost arestat
Luni dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au fost sesizați, cu privire la faptul că, între doi parteneri ar fi izbucnit un conflict spontan, în timp ce se aflau în incinta unei unități hoteliere, din stațiune. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru violență în familie, după ce și-a agresat fizic partenera.
Turistul bucureștean a fost arestat preventiv
„În 29 iulie, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost prezentat de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, cu propunere de arestare preventivă, care, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, a admis propunerea formulată și a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În prezent, acesta se află din nou în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

