Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav: Iulie 2026 a fost cea mai bună lună din istoria aeroportului, cu 64.750 de pasageri.
Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav înregistrează un nou record astăzi: numărul pasagerilor care au trecut în luna iulie 2026 prin cel mai tânăr aeroport din România a fost de 64.750 de pasageri, cea mai bună lună de la deschiderea aerogării, acum 3 ani. Este o creștere de 88% a traficului de pasageri față de luna iulie a anului trecut.
Transportul de marfă a crescut cu 54%, iar mișcările aeroportuare (decolări – aterizări) au fost cu 18% mai multe.
La acest moment, compania low-cost maghiară Wizz Air este singura care operează zboruri de linie spre 10 destinații din Europa: 3 în Germania (Dortmund, Nürnberg și Memmingen / München Vest), 3 în Italia (Napoli, Milano și Roma), două în Polonia (Katowice și Varșovia) și câte unul în Anglia (Londra-Luton) și Ungaria (Budapesta).
O nouă destinație care va fi disponibilă începând cu 3 noiembrie 2026: VALENCIA, în Spania.
Destinațiile Napoli și Nürnberg vor dispărea din programul aeroportului din Brașov începând cu debutul programului de iarnă al Wizz Air, iar cele două curse spre Polonia (Katowice și Varșovia) vor fi suspendate pe timpul iernii.

