Angajații Operei Brașov au dat în judecată instituția și au obținut suplimentări salariale ce totalizează peste 10 milioane de lei. Vorbim de hotărâri judecătorești definitive ce au ca obiect plata unor diferențe între salariul încasat și salariul cuvenit conform Legii 353/2007 (pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte) pentru perioada cuprinsă între 2021 și prezent.
În cazul unora dintre angajați, sumele acestor sporuri ce vor trebui plătite de la bugetul municipiului depășesc 100.000 de lei. În alte cazuri, și nu deloc puține, respectiv unde și soțul și soția sunt angajați, vor trebui să încaseze peste 200.000 de lei.
Din cei peste 200 de angajați, majoritatea ar urma să primească bani în plus, anul acesta, urmând să fie alocat un total de 5,4 milioane de lei, iar alți peste 5 milioane de lei trebuind plătiți anul viitor, în urma unor decizii de instanță care au fost emise ulterior.
Asistență juridică de specialitate pentru tranșarea altor litigii
În continuare, Opera mai are litigii cu angajații pe rol și tocmai de aceea în ședința Consiliului Local de astăzi a fost adoptată o hotărâre pentru contractarea de servicii de consultanță juridică și reprezentare în instanță.
În cadrul instituției, activitatea de reprezentare și asistență juridică este asigurată prin un singur post de consilier juridic, acesta fiind post unic în organigramă. Totodată, consilierul juridic se află în perioada de probă, context în care gestionarea unui volum semnificativ de litigii și a unor cauze cu grad ridicat de complexitate impunea suplimentarea resurselor juridice, în vederea garantării unei apărări eficiente a drepturilor și intereselor legitime ale instituției.
„Lucrurile au fost scăpate de sub control cu ani în urmă și lucrurile le vedem astăzi. În ultimii 3 ani, s-au dus 43 de milioane de lei în plus la Operă pentru salarii, față de bugetele aprobate. Luna aceasta s-au mai adăugat 5,4 milioane de lei și se vor mai adăuga alte peste 5 milioane de lei perioada viitoare. Deci vor fi în jur de 53 de milioane de lei care se adaugă în plus pentru drepturi salariale și municipiul a fost pus doar la livrat, adică ni s-a spus dați-ne bani, dați-ne bani. Municipiul nu a fost parte din această procedură. Tocmai de aceea orice demers care se inițiază de către un angajat, va trebui să aibă parte de servicii juridice, astfel încât instituția să fie reprezentantă în orice litigiu și orice proces”, a explicat primarul George Scripcaru.
Opera Braşov are 227 angajaţi (cu o reducere de 13 posturi, din care doar 2 ocupate, la reorganizarea de după ordonanţa Bolojan).

