Doi bărbați din Zărnești, de 59 și 64 de ani, au fost prinși în flagrant de polițiști după ce au furat aproape două tone de cartofi de pe un teren agricol din Vulcan, ascunși sub fân în două căruțe.
În noaptea de 3 august, în jurul orei 03:00, un echipaj al Poliției Orașului Zărnești și al Secției de Poliție Rurală Zărnești a observat, la intrarea în oraș, două atelaje hipo încărcate cu fân. La o verificare mai atentă, oamenii legii au descoperit că fânul acoperea o cantitate mare de cartofi, iar proprietarii atelajelor au fost conduși la audieri.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că cei doi localnici ar fi sustras aproximativ 1.860 de kilograme de cartofi dintr-o cultură agricolă administrată de o societate comercială din localitatea Vulcan.
Întreaga cantitate de cartofi a fost recuperată și restituită reprezentantului legal al societății păgubite. Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, dosarul penal fiind întocmit pentru infracțiunea de furt calificat. La finalizarea anchetei, vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare.

