Valul de căldură extremă se va intensifica și se va extinde mâine, arată prognoza actualizată de ANM marți dimineață.
Toată țara se află marți sub avertizări meteo de caniculă, cu temperaturi de până la 41 de grade prognozate de meteorologi, mai ales în vestul țării.
Astfel, valul de căldură se va extinde și se va intensifica în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a Olteniei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei, zone în care va fi în vigoare pe parcursul zilei de marți un cod galben, conform ANM.
Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, pe arii extinse va fi caniculă, disconfort termic ridicat și indice temperatură-umezeală (ITU) care va atinge pragul critic de 80 de unități.
Codul roșu de caniculă se extinde miercuri
Numărul județelor care vor fi afectate de codul roșu de caniculă va crește miercuri. Sub avertizare de vreme extremă se vor afla până joi dimineață județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin, conform ANM.
În aceste zone valul de căldură intens va persista și se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu recordurile absolute ale lunii august. Temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade în județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj și de 39…41 de grade în județele Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală cu minime de până la 25…26 de grade, cu cele mai ridicate valori în dealurile Crișanei.
Moldova, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, sud-vestul și centrul Munteniei vor fi vizate miercuri de un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. Avertizarea meteo va fi valabilă inclusiv pentru partea de Nord-Vest a județului Brașov.
Conform meteorologilor, temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală, cu minime de 20…24 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în dealurile Banatului.
De asemenea, un cod galben va fi în vigoare miercuri în Dobrogea, nordul și estul Munteniei, dar și în estul Transilvaniei.
În aceste zone se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, pe arii extinse va fi caniculă, disconfort termic ridicat și indice temperatură-umezeală (ITU) care va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30…31 de grade pe litoral și 36…37 de grade în Muntenia. Pe alocuri noaptea va fi tropicală, cu minime de 20…24 de grade, cele mai ridicate urmând a se înregistra pe litoral.


