Razie „BLITZ” în Brașov: Aproape 100 de șoferi vitezomani, amendați într-o singură zi
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au desfășurat, în data de 4 august 2026, o acțiune de tip „BLITZ”, având ca principal obiectiv depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, prevenirea accidentelor de circulație, precum și menținerea unui climat de ordine și siguranță în trafic.
„Activitățile au fost organizate în mai multe intervale orare și pe mai multe artere importante din municipiul Brașov, acolo unde, din datele analizate, a reieșit că există risc de producere a accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză.
Astfel, în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au depistat aproape 100 de conducători auto care au încălcat normele rutiere, 88 dintre aceștia fiind depistați cu ajutorul aparatelor radar.
La nivelul întregii acțiuni au fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 51.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, două permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare pentru defecțiunile tehnice constatate”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.


