AFI Brașov se alătură mai multor administrații și instituții din România care au început să reducă iluminatul neesențial sau consumul din orele de vârf.
Mall-ul AFI Brașov a anunțat că reduce consumul de energie electrică prin limitarea iluminatului neesențial și decorativ, în contextul alertei energetice instituite la nivel național pentru luna august.
Reprezentanții centrului comercial au precizat că iluminatul casetelor luminoase amplasate pe fațadă va fi oprit. De asemenea, ecranul exterior operat de compania Euromedia va fi stins în fiecare seară, începând cu ora 22:30.
Administrația AFI Brașov le-a cerut și magazinelor, restaurantelor și celorlalți parteneri care funcționează în centrul comercial să implementeze măsuri similare de eficientizare a consumului.
Potrivit companiei, deciziile au fost stabilite astfel încât să nu afecteze confortul, siguranța și experiența vizitatorilor.
„În contextul alertei energetice comunicate la nivel național săptămâna trecută, AFI Braşov a adoptat o serie de măsuri pentru reducerea consumului de energie, cu accent pe limitarea iluminatului neesențial şi decorativ, precum şi pe optimizarea consumului în spațiile comune.
Începând din această perioadă, iluminatul casetelor luminoase de pe fațadă va fi stins. De asemenea, începând cu ora 22:30, va fi oprit şi ecranul exterior operat de partenerul nostru, Euromedia.
Am transmis o informare tuturor partenerilor şi chiriaşilor din centrul comercial pentru implementarea unor măsuri similare de eficientizare a consumului de energie.
Aceste măsuri ne permit să contribuim la efortul comun de reducere a consumului energetic, fără a afecta confortul şi experiența vizitatorilor noştri”, au transmis reprezentanții centrului comercial.

