La acest moment, traficul rutier este blocat pe un sens de circulație pe DN1E întree Livada Poștei și Poiana Brașov, din cauza producerii unui accident rutier.
În eveniment a fost implicat un singur autovehicul, care s-a răsturnat, în împrejurări ce urmează a fi lămurite în cadrul cercetărilor, iar în urma impactului două persoane beneficiază de sprijin medical.
Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, la fața locului intervin echipaje ale Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier și ale Serviciului Criminalistic.
„Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență, să adapteze viteza de deplasare în curbe și să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la fața locului. Circulația auto va fi reluată după finalizarea cercetărilor la fața locului și îndepărtarea vehiculului avariat de pe carosabil”, au precizat reprezentanșții IPJ Brașov.

