Canicula pune stăpânire pe Brașov: ANM a emis cod galben
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic ridicat și nopți tropicale, valabilă de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12 august, ora 10:00.
Canicula pune stăpânire pe Brașov
Marți (11 august), în Oltenia, Muntenia, sudul și local în centrul Moldovei și în cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vestul Olteniei. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 18…20 de grade.


