O a doua persoană ar fi decedat în urma accidentului din această seară de pe strada Mureșenilor. „În ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical și a manevrelor de resuscitare efectuate, cea de-a doua victimă, aflată în stop cardio respirator, nu a răspuns manevrelor, fiind declarată decedată”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov.
Potrivit martorilor, șoferul s-ar fi aflat sub influența drogurilor, dar informația nu a fost confirmată nici de cei de la ISU, nici de Poliția Brașov.
În jurul orei 21:00, un autoriturism a lovit trei pietoni care se aflau pe trotuar, pe strada Mureșenilor din Brașov.
„În urma evenimentului au rezultat patru victime. Din păcate, una dintre acestea a fost declarată decedată. O altă victimă este inconștientă, aflându-se în stop cardio-respirator, iar la fața locului sunt în desfășurare manevre de resuscitare. O a treia victimă este inconștientă și a fost intubată, iar cea de-a patra victimă este conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și tratament de specialitate”, anunțase ISU Brașov în urmă cu 20 de minute.

