Locuitorii noilor zone rezidențiale din cartierul Tractorul vor avea, în următorii ani, o nouă legătură rutieră către Bulevardul Griviței și, de aici, către celelalte zone ale Brașovului. Primăria a ajuns în etapa licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor la noul drum și pasajul care va traversa Magistrala feroviară 300, Brașov – Sighișoara.
Ofertele constructorilor interesați sunt așteptate până în 10 septembrie, iar valoarea estimată a contractului este de 59.270.040 de lei, fără TVA. Finanțarea ar urma să fie asigurată dintr-o combinație de surse, printre care fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat sau fonduri externe nerambursabile.
Contractul va avea o durată totală de 27 de luni de la emiterea ordinului de începere. Din această perioadă, șase luni sunt prevăzute pentru proiectare, iar alte 21 de luni pentru execuția lucrărilor.
Drum cu patru benzi între Tractorul și Griviței
Proiectul prevede realizarea unei artere de circulație care va porni din strada I.C. Brătianu, din zona nouă a cartierului Tractorul, și va face legătura cu Bulevardul Griviței.
Noua stradă va avea o lungime de aproximativ 855 de metri și va fi amenajată cu patru benzi de circulație, câte două pe fiecare sens. Proiectul include, de asemenea, trotuare, spații verzi și piste pentru bicicliști.
La intersecția cu Bulevardul Griviței va fi amenajat un sens giratoriu, care ar urma să asigure conectarea noii artere la rețeaua rutieră existentă.
Pasaj de 93 de metri peste Magistrala 300
Una dintre cele mai importante componente ale investiției va fi pasajul destinat traversării căii ferate. Acesta va fi realizat din grinzi de beton și va avea trei deschideri, cu o lungime totală de 93,30 metri.
Pasajul va avea o lățime de 14 metri și va include atât trotuare, cât și piste pentru bicicliști. Gabaritul de trecere pe sub construcție va fi de 8 metri, corespunzător cerințelor pentru căile ferate electrificate.
Potrivit documentației, durata de viață proiectată a pasajului este de 100 de ani.
Investiția include și realizarea unui sistem de captare a apelor pluviale, astfel încât noua infrastructură rutieră să beneficieze de un sistem adecvat de evacuare a apelor.
Rețelele de utilități vor trebui relocate
Realizarea noii artere va presupune și intervenții asupra infrastructurii existente. Astfel, unele rețele electrice de joasă și medie tensiune vor trebui protejate sau relocate.
De asemenea, în zona viitorului sens giratoriu de pe Bulevardul Griviței va fi necesară reconfigurarea sistemului de iluminat public.
În funcție de evoluția proiectului, în etapa de proiectare ar putea fi actualizate și avizele și acordurile necesare pentru realizarea investiției.

