Așa cum Biz Brașov previziona ieri, Wizz Air a renunțat să anuleze cursele Nürnberg-Brașov-Nürnberg.
Ieri, Biz Brașov anunța că este posibil ca astăzi să se anunțe că Wizz Air va renunța la anularea curselor spre și dinspre Nürnberg. Sursele Biz Brașov susțin că s-au purtat negocieri intense pentru păstrarea acestei destinații, având în vedere că sediul central al companiei Schaeffler este în aria metropolitană a Nürnberg-ului, iar la Brașov se află una dintre cele mai importante fabrici ale companiei germane.
Reamintim, în luna mai, compania low cost maghiară Wizz Air a decis relocarea unei aeronave de la Timișoara într-o altă țară. Decizia nu afectează doar zborurile de la Timișoara, ci și destinația Brașov-Nürnberg-Brașov, care era operată cu aeronava care avea baza la Timișoara.
„Surse apropiate de conducerea Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav susțin că la acest moment se desfășoară negocieri importante pentru păstrarea acestei destinații operate de Wizz, iar șansele par să fie de partea brașovenilor la acest moment. Este de menționat faptul că aeronavele pe această destinație au avut un grad de ocupare foarte ridicat în mod permanent. Mai mult, una dintre cele mai importante companii care își desfășoară activitatea în zona metropolitană Brașov, Schaeffler, își are sediul central în aria metropolitană a Nürnberg-ului”, scria Biz Brașov luna trecută.
Ca urmare a acestor demersuri, zborurile spre Nürnberg, care erau planificate pentru anulate începând cu 15 septembrie, vor reîncepe pe 26 octombrie, cu aceeași frecvență ca și acum, respectiv 2 zboruri săptămânale, cu o modificare: dacă acum se zboară în zilele de marți și sâmbătă, începând cu data de 26 octombrie zborurile vor fi în zilele de luni și vineri.

Drept urmare, pentru destinația Nürnberg se va lua o pauza de doar 5 săptămâni.


