Primăria Brașov a refăcut în ultima perioadă 9 zone pietonale din municipiu. Astfel, asfaltul a fost înlocuit cu paviment modern, au fost amenajate trepte și rampe de acces conforme și au fost plantați arbori, flori și alte plante.
„Pe Calea București am refăcut cea mai lungă porțiune de trotuar, au fost refăcute treptele de acces și au fost instalați stâlpi noi de iluminat”, a precizat primarul George Scripcaru.
La Făget, pe lângă reamenajarea zonei pietonale, au fost refăcute și jardinierele, fiind plantați arbori de mici dimensiuni și alte plante.
„În Craiter, vizavi de Autogara 3, am adus mai multe verde și culoare, cu straturi de flori de-a lungul zonei pietonale”, a mai adăugat primarul.
Și în Răcădău a fost rearanjată zona pietonală din fața spațiilor comerciale de pe strada Tâmpei, fiind amenajate rampe de acces și balustrate, iar pe Carpaților a fost reamenajat spațiul pietonal din zona Metrom fiind plantați o serie de arbori.
Lucrări similare au mai fost executate și în zonele pietonale de pe Zizinului colț cu Vlahuță (la Gemenii), Saturn, la complexul Ardealul, Toamnei colț cu Zizinului și Kogălniceanu colț cu Toamnei.


Un comentariu
Frumos felicitări