Destin frânt cu 10 zile înainte de aniversare: Alexandru, tânărul ucis pe trotuar în Brașov, plâns de apropiați: „Copile, ce drum ai avut și ce blestem te-a urmărit de ai plecat așa tânăr?”
Alexandru, un tânăr de 26 de ani din Piatra Neamț, și-a pierdut viața în accidentul cumplit petrecut aseară pe strada Mureșenilor din Brașov, cu doar 10 zile înainte de a-și sărbători ziua de naștere. Mama iubitei lui Alexandru a postat un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare.
Pe 22 august, Alexandru urma să împlinească 26 de ani. Aseară, în timp ce se plimba prin centrul turistic al orașului Brașov, a fost lovit în plin pe trotuar de un autoturism scăpat de sub control.
În același accident și-a pierdut viața și un turist german de 34 de ani, iar o altă persoană a ajuns la spital în stare gravă.
Vestea cumplitei tragedii a căzut ca un trăsnet peste familie și cei dragi. Iubita lui Alexandru și mama acesteia au transmis pe rețelele de socializare un mesaj încărcat de suferință și neputință, potrivit oficiuldestiri.ro.
„Copile ce drum ai avut și ce blestem te-a urmărit de ai plecat așa tânăr? Aveai planuri, vise și un drum lung in fata și o fată ce te iubește până la cer și înapoi. Drum lin și plin de lumină copile”.
La rândul ei, partenera de viață a tânărului a publicat o fotografie alături de el, însoțită de un rămas-bun îndurerat: „Drum lin spre cer iubirea mea. Îngerii să te aibă în paza lor”.

