Durere fără margini în familia și printre apropiații tânărului de 26 de ani din Piatra Neamț, care și-a pierdut viața în accidentul cumplit produs pe strada Mureșenilor din Brașov. Tânprul se afla alături de alți doi turiști pe trotuar când a fost lovit în plin de mașina scăpată de sub control. Un alt tânăr, din Germania, a murit.
Iubita tânărului din Neamț a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare. Ea a anunțat și când va avea loc înmormântarea celui pe care îl descrie drept „toată fericirea mea”.
„Nici nu știu ce aș putea să spun să mai scap din durere … ai fost toată fericirea mea, o parte din mine și din sufletul meu … astăzi nu mai pot să îți spun «ne vedem acasă» sau «la revedere», astăzi trebuie să îți spun adio”, a scris iubita tânărului, potrivit WowBiz.
Durerea este cu atât mai mare cu cât bărbatul urma să își sărbătorească ziua de naștere în doar câteva zile. „În câteva zile trebuia să îți pun lumânări pe tort, în schimb astăzi îți aprind candele la cimitir”, a mai scris ea.
Iubita tânărului nu se poate obișnui cu gândul că omul alături de care își făcea planuri nu mai este.
„Ai fost un om atât de plin de viață și ai avut o bunătate pe care mulți oameni nu o întâlnesc în 10 persoane adunate la un loc. M-ai iubit atât de frumos încât uneori mi se părea că trăiesc un basm. Sper din inimă, băiatul meu cu ochii ca marea, că acolo unde te-ai dus tu nu mai există nici durere, nici lacrimi, nici supărări”, a mai scris iubita lui.
Aceasta își amintește de o expresie pe care cei doi o foloseau în relația lor: „Până la luna și înapoi”. Acum, aceeași expresie a căpătat o semnificație tragică. „Te voi purta în inima mea veșnic … mai știi cum ziceam mereu? Până la luna și înapoi … te-ai dus doar până la lună și nu te-ai mai întors înapoi”, a transmis tânăra.
Iubita victimei a anunțat și detaliile legate de funeralii. Cei care l-au cunoscut și vor să își ia rămas-bun îl vor putea vedea pentru ultima dată la capela din Piatra Neamț, unde trupul său urma să fie depus joi seară. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 15 august 2026, la Biserica Sfânta Parascheva.
„Adio marea mea iubire … adio inima mea … Dumnezeu să te aibă în paza lui și îngerii să te îmbrățișeze. Te voi iubi etern!”, și-a încheiat tânăra mesajul.

