Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov au fost solicitate pentru o intervenție mai puțin obișnuită: eliberarea a doi pescăruși rămași blocați între două clădiri din municipiu.
Păsările au ajuns captive într-un spațiu de unde nu mai puteau își mai puteau lua zborul pe cont propriu. La sosirea salvatorilor, pescărușii erau speriați și agitați, devenind chiar agresivi în momentul în care pompierii s-au apropiat pentru a-i prinde.
Cu atenție și răbdare, salvatorii au reușit să îi manipuleze în siguranță și să îi elibereze fără ca aceștia să fie răniți.
Deși cele mai multe intervenții ale pompierilor vizează stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor sau gestionarea accidentelor rutiere, salvatorii intervin frecvent și în situații în care viața animalelor este în pericol.
„Misiunile pompierilor nu înseamnă doar incendii, accidente sau situații în care oamenii au nevoie de ajutor. Uneori, viața pe care trebuie să o protejăm are aripi”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.

