Prins că transporta gunoaie cu căruța, un bărbat le-a descărcat în semn de protest chiar în fața unei primării din județul Brașov
Un incident revoltător a avut loc în fața Primăriei Dumbrăvița, unde un bărbat a fost surprins în timp ce transporta ilegal deșeuri și a ales să se răzbune pe autorități, descărcând tot gunoiul direct pe carosabil. Reprezentanții instituției au anunțat că vor sesiza Poliția.
„Un cetățean, care, potrivit primelor informații, ar fi preluat deșeuri de la o altă persoană, a fost surprins transportându-le cu o căruță. Supărat că a fost prins, acesta a ales să descarce și să abandoneze deșeurile chiar în fața Primăriei, inclusiv într-o zonă în care acestea puteau pune în pericol participanții la trafic.
Primăria va sesiza Poliția cu privire la întreaga situație, atât sub aspectul abandonării/depozitării necorespunzătoare a deșeurilor, cât și cu privire la punerea în pericol a siguranței circulației, urmând ca instituțiile competente să stabilească faptele și sancțiunile aplicabile.
Din verificările efectuate până în acest moment, deșeurile ar proveni de la un alt cetățean, revenit temporar în țară, care nu figurează în prezent cu contract de salubrizare. Situația acestuia va fi, de asemenea, verificată și, dacă se confirmă încălcarea obligațiilor legale privind gestionarea deșeurilor, vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege.
Persoana surprinsă aseară transportând deșeurile nu este la prima situație de acest fel.
De aceea, începând de astăzi, vom face publice astfel de incidente. Nu pentru a transforma sancțiunea într-un spectacol, ci pentru ca toată lumea să înțeleagă că deșeurile nu dispar dacă sunt puse într-o căruță și date altcuiva să le arunce. Responsabilitatea rămâne.
Reamintim cetățenilor care revin în țară pentru perioade limitate:
-există posibilitatea de a achita taxa de salubrizare la Primărie pentru perioada în care locuiți efectiv în comună.
Vă rugăm să vă prezentați și să vă declarați situația.
Faptul că o persoană locuiește doar câteva luni în țară nu înseamnă că, în această perioadă, deșeurile produse pot fi predate unei persoane care să le abandoneze pe domeniul public, pe câmp, pe marginea drumului sau în alte locuri nepermise.
Cine produce deșeuri trebuie să se asigure că acestea sunt predate prin sistemul legal de salubrizare.
În caz contrar, acolo unde constatăm încălcări, vom sesiza instituțiile competente și vor fi aplicate măsurile și sancțiunile prevăzute de lege.
Ne dorim o comună curată, dar acest lucru nu se poate face doar prin efortul Primăriei și al cetățenilor care își respectă obligațiile. Regulile trebuie să fie aceleași pentru toți”, a transmis Anisia Costescu, primarul comunei Dumbrăvița.



