Violență în familie la Săcele: Un bărbat a fost reținut după ce și-a bătut partenera în repetate rânduri
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au intervenit, la data de 16 august, în jurul orelor 01.00, la un incident de violență în familie, care s-a petrecut într-o locuință din municipiul Săcele.
„Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat, de 32 de ani, și-ar fi agresat fizic partenera în timp ce se aflau în locuința comună. De asemenea, investigațiile au relevat faptul că, un incident similar s-ar fi petrecut în interiorul aceleiași locuinței și în urmă cu cateva zile, fapt ce i-a creat femeii o stare de temere.
Astfel, în cadrul intervenției, polițiștii au evaluat situația de risc, în urma căreia au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, în care au fost stabilite măsuri de protecție a victimei, conform prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.
De asemenea, pentru protecția femeii, polițiștii i-au solicitat consimțământul cu privire la montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, însă aceasta a refuzat.
Față de cele constatate, pentru bărbatul agresor, pe baza probatoriului administrat până în acest moment, a fost dispusă reținerea acestuia și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă pentru o perioadă de 24 de ore”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

