Procesul pentru propagandă legionară în care este judecat „guru” Georgescu a fost amânat.
Procesul de la Judecătoria Sectorului 1 în care Georgescu este judecat pentru propagandă legionară a fost amânat miercuri pentru că nu a fost încă desemnat un judecător în locul celui desemnat inițial și care s-a transferat la altă instanță, potrivit unor surse.
Pentru 19 august era programat un nou termen în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este judecat pentru promovarea în public a cultului unor persoane condamnate pentru genocid, crime contra umanității și crime de război, precum și pentru promovarea ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.
Procesul a trecut definitiv de camera preliminară în luna februarie, după ce Tribunalul București a respins contestația formulată de „guru” și a stabilit că judecata pe fond poate începe.
Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie 2025 de Parchetul General. Potrivit procurorilor, acuzația privind promovarea ideilor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe a fost reținută în formă continuată, fiind indicate cinci acte materiale.
Judecarea pe fond a fost amânată în luna iunie, iar instanța a stabilit următorul termen pentru 19 august.
În 3 aprilie, Tribunalul București a revocat definitiv măsura controlului judiciar în acest dosar. Georgescu a scăpat astfel de restricțiile care îi fuseseră impuse din februarie 2025, inclusiv de interdicția de a părăsi țara.


2 comentarii
Deci ala transferat nu a corespuns? Nu-i placea apa cu memorie? Se cauta unul care sa-l scape pe nauc?
Procesul tuturor trădătorilor care în ultimii 35 de ani au vândut România străinilor, când începe?