Documentele care vor trebui depuse, din 25 august, pentru a putea obține o autorizație de construire
Din 25 august 2026, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2026 (Noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor – CATUC), dosarul pentru obținerea unei autorizații de construire este simplificat și unificat.
Conform noilor reglementări de simplificare administrativă, lista oficială a documentelor pe care trebuie să le depui cuprinde:
- Cererea-tip pentru emiterea autorizației.
- Dovada titlului asupra imobilului (teren și/sau construcții) care îți acordă dreptul de execuție.
- Extrasul de carte funciară actualizat la zi.
- Proiectul pentru autorizarea construirii realizat de specialiști autorizați.
- Documentațiile complementare necesare obținerii avizelor prin Comisia de acord unic.
- Expertiza tehnică sau raportul de expertiză tehnică preliminară privind influența asupra vecinătăților pentru cerința fundamentală rezistență mecanică și stabilitate și/ sau documentațiile necesare punerii în siguranță a clădirilor învecinate, dacă este cazul.
- Durata de execuție și valoarea obiectivului de investiție;
- Avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, dacă nu sunt colectate intern.
- Actul administrativ al autorității de mediu competente sau punctul de vedere oficial.
Reguli mai simple pentru construcțiile din mediul rural
Se introduce o procedură de notificare a autorităților locale, cu un termen scurt de 15 zile, pentru simplificarea avizării anumitor construcții din mediul rural. Practic, garajele, terasele acoperite, pergolele, bucătăriie de vară și alte anexe cu o suprafață de până la 50 mp vor fi construite mai ușor.
O casă fără etaje și cu o suprafață de maximum 150 mp, destinată uzului propriu, va putea fi construită în baza unui proiect realizat de specialiști sau prin utilizarea unor proiecte-tip puse la dispoziție de autoritățile locale.

