Cultura este contagioasă: NOD Festival revine în septembrie la Brașov
Cea de-a doua ediție a NOD – International Literary Rights Festival, care va avea loc în perioada 24 – 27 septembrie 2026 la Brașov, aduce în prim-plan tema „Building Communities” și invită publicul să reflecteze asupra uneia dintre cele mai importante forțe din spatele fenomenului cultural: comunitatea.
Tema ediției din acest an, „Building Communities”, pornește de la o observație simplă: cultura este contagioasă. Se transmite de la om la om, prin recomandări, conversații, întâlniri și experiențe împărtășite. O carte ajunge la un nou cititor pentru că cineva a vorbit despre ea cu entuziasm.
Un spectacol își găsește publicul pentru că oamenii îl recomandă mai departe. Un film continuă să trăiască mult după genericul de final pentru că stârnește dialog, emoție și dorința de a fi împărtășit. NOD revine la Brașov cu o ediție care își propune să celebreze oamenii care construiesc valori solide și fac zestrea culturală să crească, să circule și să ajungă înapoi la oameni.
Cultura este contagioasă: NOD Festival revine în septembrie la Brașov
Alegerea temei vine firesc din ADN-ul festivalului, pentru că NOD își propune să creeze punți între discipline creative, profesioniști și public, între idei și forme diferite de expresie artistică. Într-o perioadă în care apartenența și dialogul devin tot mai valoroase, festivalul își propune să aducă în atenție rolul comunităților ca spații de întâlnire, învățare și schimb de perspective. Pentru organizatori, această temă are o dimensiune profund personală, căci festivalul s-a născut din comunități și continuă să crească datorită lor.
„Totul a început cu Reading is Cool, una dintre cele mai active comunități de cititori din România, și Matca Literară, un ecosistem cultural complex construit în jurul oamenilor. Ne-au inspirat și alte comunități vii și energice cum ar fi ”Mergem la teatru”, un grup construit în jurul teatrului la inițiativa Laurei Ivăncioiu, comunitatea Caiac SMile, un loc în care, cu zâmbetul pe față, dizabilitățile sunt transformate în abilități, dar și cluburile de carte din țară și din lume, precum și numeroase inițiative care demonstrează că interesul pentru cultură devine mai puternic atunci când este împărtășit”, spune Liviana Tane, fondator NOD Festival.
Este primul festival din România dedicat drepturilor de autor și dialogului dintre literatură, teatru și film. Dacă drepturile de autor reprezintă punctul de întâlnire al acestor domenii, comunitatea este forța care le pune în mișcare și le conectează. O carte poate deveni spectacol. Un roman poate inspira un film. O poveste poate traversa granițe, limbi și generații. În spatele fiecărei transformări există însă oameni care citesc, recomandă, discută și construiesc contexte în care cultura poate ajunge mai departe.

