Locuitorii municipiului Brașov vor putea accesa gratuit servicii complexe de recuperare medicală pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, în cadrul Centrului „Buna Vestire” din cartierul Noua. Spațiul, aflat în prezent închis, urmează să fie redeschis și integrat într-un parteneriat strategic între Primăria Brașov și Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, inițiativă ce va fi supusă aprobării în următoarea ședință a Consiliului Local.
Până de curând, fosta structură funcționa printr-o colaborare cu Arhiepiscopia Sibiului, iar accesul era limitat. Serviciile erau destinate cu prioritate beneficiarilor Direcției de Asistență Socială Brașov, fiind furnizate doar două zile pe săptămână de către doi medici. Restul cetățenilor puteau beneficia de consultații și proceduri doar contra cost, întrucât personalul medical nu se afla în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Noul proiect își propune să schimbe radical această situație prin extinderea echipei medicale, intrarea în contract cu CAS și dotarea spațiului cu tehnică de ultimă generație. Viceprimarul municipiului Brașov, Lucian Pătrașcu, a precizat pentru Radio România Brașov FM că infrastructura actuală datează din anii 2007-2008 și necesită o reînnoire completă. Conform reprezentanților municipalității, Spitalul de Neuropsihiatrie a transmis deja o adresă oficială prin care își exprimă dorința de a prelua, dezvolta și dota centrul, punând baza materială și cadrele medicale atât la dispoziția pacienților proprii și a beneficiarilor DAS, cât și a tuturor brașovenilor care au nevoie de tratament.
După finalizarea procedurilor administrative și reechiparea spațiului, pacienții vor avea acces gratuit la un pachet diversificat de proceduri de recuperare, printre care se numără kinetoterapia, hidrokinetoterapia, masoterapia, electroterapia, laseroterapia și magnetoterapitatea.

