Trei dintre golanii care s-au bătut cu polițiștii ieri după amiază în centrul vechi al Brașovului au fost reținuți pentru 24 de ore.
Urmare a incidentului petrecut în data de 25 august a.c., în municipiul Brașov, când mai multe persoane au fost implicate într-un scandal spontan la o unitate medicală din localitate, după care au agresat doi polițiști aflați în patrulare în timpul interceptării, pe o stradă din municipiul Brașov, cercetările fiind continuate, Poliția Brașov precizează următoarele:
„La scurt timp după incident, cele șapte persoane, cinci bărbați și două femei, toate din județul Covasna, au fost identificate și conduse la sediul unității de poliție. În cadrul audierilor și a materialului probator existent până în acest moment s-a stabilit faptul că trei dintre aceste persoane au agresat fizic forțele de ordine imediat după momentul interceptării și, mai mult decât atât, s-au susținut pentru a-și spori activitatea infracțională.
Astfel, prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, față de cei trei bărbați, bănuiți de săvârșirea agresiunii, s-a dispus continuarea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, complicitate la ultraj și tulburarea liniștii și ordinii publice și s-a luat măsura reținerii acestora pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Persoanele reținute urmează ca în cursul zilei de astăzi, 26 august, să fie prezentate unitații de parchet pentru dispunerea măsurilor corespunzătoare.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub delegarea procurorului de caz pentru stabilirea cu exactitate a participării fiecăreia dintre persoanele bănuite la tulburarea liniștii și ordinii publice, stare care a creat indignarea persoanelor aflate în zona publică în care s-a petrecut incidentul, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, conform IPJ Brașov.
Amintim, ieri după amiază, în zona Maternității din Brașov a izbucnit un scandal monstru, pornit de 7 aparținători ai unei viitoare mame care se afla internată în acest spital.
Potrivit martorilor, scandalul a fost declanșat într-un salon al maternității, unde erau internate două viitoare mămici. Una dintre ele i-ar fi spus colegei de salon, de etnie romă, să se spele, că este cald și miroase urât. Aceasta ar fi fost deranjată de remarca cu iz rasist și și-a sunat soțul pentru a-i relata cele întâmplate. Acesta, la rândul său, sub impulsul adrenalinei și al furiei, și-a luat încă șase colegi cu el și a plecat, cu o dubă, spre Maternitate să rezolve problema iscată. Paznicii angajați de spital au fost, însă, vigilenți și i-au scos pe scandalagii afară, moment în care aceștia și-au ieșit din minți și au agresat persoanele care încercau să intre în sediul spitalului. Un martor a sunat la 112 iar un echipaj de poliție a încercat să intervină, dar fără succes, având în vedere că golanii au devenit agresivi. Au fost trimise întăriri, inclusiv mascați și jandarmi, iar cei 7 au fost prinși la ceva timp după începerea scandalului.


Un comentariu
Expediati direct pe frontul din Ucraina. E nevoie acolo de bătăuși și carne de tun.
Macar sa facă ceva util cu viața lor in loc să ne mănânce banii din taxe