Compania brașoveană COMAT SA a depus o cerere de deschidere a insolvenței companiei Silcotub Zalău. Asta după ce instanța a respins o solicitare a COMAT de „suspendare provizorie a executării silite, ce face obiectul dosarului de executare nr.1772/2026 al Biroului Executorului Judecătoresc Ţermure Călin Ovidiu”, dosar în care compania COMAT era executată silit de creditorul Silcotub.
COMAT SA, companie deținută de omul de afaceri Ioan Olaru, mai are calitatea de pârâtă în alte două procese deschise de Silcotub – Dosar nr.33386/197/2025 („acţiune în constatare”) şi Dosar nr.33387/197/2025 (ordonanţă preşedinţială), acesta din urmă fiind soluţionat pe 21 ianuarie 2026, decizia Judecătoriei Braşov (confirmată în apel) fiind următoarea:
Dispune obligarea pârâtei (COMAT SA – n.r.) la acordarea dreptului de tranzit al reclamantei şi al operatorilor care au contracte de transport încheiate cu reclamanta, pe sectorul de linie ferată industrială de tranzit (LFI) Comat SA Braşov, aparţinând pârâtei, în vederea asigurării accesului liber şi nediscriminatoriu al vehiculelor feroviare aparţinând reclamantei şi operatorilor care au contracte de transport încheiate cu reclamanta, la staţia CFR Braşov Triaj (staţie de racord la infrastructura feroviară publică), conform Autorizaţiei de exploatare LFI seria AE nr. 1306/19.03.2024, până la încheierea între reclamantă şi pârâtă a unei convenţii/contract de închiriere/exploatare pentru porţiunea de linie ferată industrială (LFI) deţinută de pârâtă (LFI Comat SA Braşov), în conformitate cu prevederile art. 17 şi art. 18 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OG nr. 60/2004, aprobate prin HG nr. 2299/2004, ori până la pronunţarea unei soluţii în acest sens de către Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar sau soluţionarea dosarului nr. 33386/197/2025, aflat pe rolul Judecătoriei Braşov, oricare dintre acestea se va realiza mai întâi.
În aceste condiţii (executare silită iniţiată de SILCOTUB SA împotriva COMAT SA), este greu de înţeles raţionamentul depunerii unei cereri de insolvenţă de către firma braşoveană împotriva companiei din Zalău.
De 8 ani, SILCOTUB SA Zalău înregistrează profituri în 9 cifre, rezultatele raportate pentru 2025 fiind următoarele: 1.848 angajaţi, profit net de 227.536.574 lei, la o cifră de afaceri de 3.411.833.224 lei, datorii de 375.977.560 lei şi active circulante de 1.318.745.759 lei, din care creanţe de 727.316.768 lei.
COMAT SA a avut în 2025 un număr mediu de 11 angajaţi, a înregistrat pierderi de 4.535 lei şi o cifră de afaceri de 2.479.009 lei, iar la finalul anului trecut avea creanţe de 8.779.723 lei

