Brașovul, primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi cu 4 etaje
Brașovul ar urma să fie primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi cu 4 etaje, după ce consiliul local a adoptat ghidul de aplicare a programului „Lift pentru Viață”.
Azi, peste 3,8 milioane de români, bătrâni sau cu dizabilități, sunt practic prizonieri în propriile case, la etajele superioare ale blocurilor construite acum peste 50 de ani, fără lift.
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a salutat, luni, adoptarea de către Consiliul Local (CL) Braşov a unei hotărâri prin care este aprobat ghidul de aplicare a Legii nr. 153/2026 privind programul naţional „Lift pentru Viaţă”, Braşovul fiind primul oraş din România care face acest demers.
Potrivit acestuia, programul vine în sprijinul persoanelor care locuiesc în blocurile fără ascensor, în special al persoanelor vârstnice, al celor cu dizabilităţi locomotorii şi familiilor cu copii mici.
„Salut faptul că Braşovul este primul oraş din România care emite o hotărâre de consiliu local prin care se aprobă un ghid de aplicare a Legii nr. 153/2026 privind aprobarea programului naţional <<Lift pentru Viaţă>>. Sper ca acest exemplu să fie sursa de inspiraţie şi pentru multe alte autorităţi locale”, a scris Cazanciuc într-o postare pe Facebook.

