Acțiune a polițiștilor rutieri pe străzile din municipiul Brașov, ieri. Amenzi în valoare de 29.000 de lei.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov — Biroul Rutier și cei ai secțiilor urbane de poliție au organizat și desfășurat ieri o acțiune în municipiul Brașov, care a urmărit diminuarea riscului de victimizare a populației prin producerea de accidente rutiere, cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză, precum și creșterea siguranței rutiere prin sancționarea abaterilor săvârșite de către participanții la trafic.
În cadrul activităților de control, desfășurate în două etape, au fost constatate 73 de abateri contravenționale, pentru care polițiștii au aplicat sancțiuni în valoare de aproximativ 29.000 de lei.
În cazul unui conducător auto a fost luată și măsura reținerii permisului de conducere, ca urmare a conducerii vehiculului cu viteză de peste 50 de km/h față de limita maximă admisă pe sectorul de drum.
„Poliția Brașov va continua organizarea și desfășurarea unor acțiuni similare și în alte localități din județ, toate acestea cu scopul de a menține siguranța publică și de a preveni orice tip de activitate infracțională”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

