Aproape 7,5 milioane de sosiri turistice în România,în primele șapte luni din 2026. Germanii, italienii și americanii, cei mai frecvenți vizitatori străini. Brașovul este pe locul 3 pe țară la numărul de turiști.
Potrivit statisticii oficiale, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2026, au însumat 7,487 milioane de persoane, în scădere cu 1,6% faţă de perioada similară din 2025, conform raportului publicat astăzi de Institutul Național de Statistică.
Din numărul total al sosirilor, în intervalul menţionat, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 79,9%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 20,1%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2026, au însumat 15,543 milioane, în scădere cu 3,1% faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Din numărul total, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2026, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 79,9%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,1%.
Durata medie a şederii, în primele şapte luni ale anului, a fost de 2,1 zile, atât la turiştii români cât şi la turiştii străini.
INS precizează că indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2026, a fost de 26% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în scădere cu 2,3 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2025.
Pe judeţe, în perioada specificată, numărul sosirilor turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1,095 milioane persoane), Constanţa (1,028 milioane persoane) şi Braşov (724.000 persoane). Înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au înregistrat în aceeaşi perioadă, valori mai mari în: Constanţa (3,101 milioane), Municipiul Bucureşti (2,248 milioane), Braşov (1,378 milioane).
Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2026, au provenit din: Germania (145.800 persoane), Italia (123.400 persoane) şi S.U.A. (101.300 persoane).


Un comentariu
Știm numărul.
Știm și câți ani bani au rămas în bugetele locale?
Cate servicii au fost la negru? Câte la gri?
Vă rugăm veniți cu clarificări.